Fost prefect din țară, internat la psihiatrie după ce a fost prins de 4 ori la volan, fără permis
Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, care a fost prins de patru ori la volan în timp ce avea permisul retras din motive medicale, a fost audiat luni seară la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, iar apoi internat la o unitate medicală de specialitate, titrează Digi24.
Dan Ilie Morega, în vârstă de 78 de ani, a fost depistat, luni după-amiază, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiu, având permisul retras. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras.
În urma probatoriului administrat în cauză, el a fost internat la o unitate medicală de specialitate, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice.
Fostul prefect de Gorj are permisul retras din data de 6 februarie, din motive medicale. El a fost prins de trei ori conducând în judeţul Gorj cu permisul retras şi o dată în judeţul Mehedinţi.
Potrivit presei locale, chiar familia fostului prefect a fost cea care a solicitat retragerea permisului de conducere pentru Morega. Dar acesta și-a luat mașini noi și a continuat să conducă. Iar poliţiştii care l-au prins, l-au lăsat de fiecare dată liber. Pe 22 februarie, a fost filmat mergând pe contrasens, în Târgu Jiu, cu girofar pe maşină.
sursa foto: Digi24