Forța Dreptei, proiect pentru sprijinirea angajatorilor: zilele libere de sărbători să fie plătite de stat
Forţa Dreptei cere egalitate de tratament între angajatorii de stat şi angajatorii privaţi. În acest sens, parlamentarii FD au depus o inițiativă legislativă pentru ca toate zilele libere acordate în timpul sărbătorilor legale să fie plătite de către stat.
Parlamentarii din Forţa Dreptei au depus o iniţiativă legislativă care propune ca toate zilele libere acordate în timpul sărbătorilor legale să fie plătite de către stat.
„În ultimii ani am asistat la o întrecere în Parlament pentru depunerea unor iniţiative legislative care să instituie noi şi noi zile libere, care sunt plătite de angajator şi care reprezintă costuri suplimentare fără justificare obiectivă. Iniţiative populare, care obţin facil votul majorităţii parlamentarilor, dar oare câţi dintre iniţiatori au plătit vreodată un salariu? Câţi au condus o afacere, câţi înţeleg ce înseamnă costuri, productivitate şi competitivitate? Este uşor să scrii iniţiative legislative care acordă noi şi noi zile libere când habar nu ai ce povară pui în spatele celor care chiar muncesc, produc şi plătesc taxe şi impozite în această ţară”, spun cei de la Forța Dreptei.
România are astăzi 17 sărbători legale în care se acordă zile libere angajaţilor. Franţa are 11 zile, Italia 12 zile, Belgia 9 zile, iar în Germania zilele libere variază în funcţie de fiecare land de la 9 la 13. Nu se poate spune că sunt angajatorii români mai productivi şi mai competitivi decât cei din alte ţări europene, mai argumentează parlamentarii FD.
Statul ca angajator şi angajatorul privat trebuie aduşi pe poziţie de egalitate, astfel încât, în ambele cazuri, zilele libere stabilite prin lege să fie compensate din bugetul statului, sunt de părere cei de la Forța Dreptei.
În ceea ce privește propunerea făcută, cei de la FD spun că „este un proiect just, care, dacă devine lege, poate transforma România dintr-o piaţă a muncii neatractivă şi neprietenoasă cu mediul privat, în cea mai atractivă şi ofertantă piaţă a muncii din regiune, cu efecte pozitive implicite în privinţa beneficiilor salariale”