FOTO. Focuri de armă pe Podul Decebal. Un șofer a încercat să dea peste polițiști
Scandal monstru și focuri de armă pe Podul Decebal. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 01.30. Din câte se pare, în cadrul unei acțiuni organizate de către Inspectoratul Județean de Poliție pe linia siguranței rutiere a fost tras pe dreapta un șofer, în vârstă de 39 de ani, din județul Bihor.
Polițiștii au observat, la un moment dat, că bărbatul este foarte agitat și ar vrea să pornească din loc cu mașina. L-au somat verbal în primă fază, dar individul nu ar fi dat semne că are de gând să renunțe.
La un moment dat, a încercat chiar să pornească mașina, polițiștii fiind nevoiți să îl someze cu pistolul, după care au tras chiar și foc de avertisment în plan vertical.
După ce l-au încătușat, polițiștii au realizat de ce încerca individul să fugă. Acesta avea permisul de conducere suspendat din luna martie, respectiv a fost sub influența băuturilor alcoolice.
Individul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, urmând să fie dus în fața procurorului. Care, la rândul său, l-ar putea prezenta judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Ce spune POLIȚIA: ”În data de 02.08.2017, în jurul orei 01:30, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe raza municipiului, au oprit pe podul Decebal, un autoturism condus de un bărbat de 39 ani, cu domiciliul în localitatea Paleu, județul Bihor.
La efectuarea controlului, conducătorul auto a încercat să se sustragă acestuia, a pornit autoturismul încercând să demareze, moment în care polițiștii l-au somat, iar după aceea au tras un foc de armă în plan vertical pentru a-l determina să se oprească.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, acesta fiind condus la Spitalul Județean Satu Mare unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,40 g/l alcool pur în sânge. În urma extinderii verificărilor, polițiștii au constatat că cel în cauză nu posedă permis de conducere, fiindu-i anulat la data de 21.03.2017.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, prin procurorul de caz, s-a sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj”.