FOC la marginea municipiului Satu Mare! Pompierii au INTERVENIT cu DOUĂ autospeciale
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 17.06, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”SOMEȘ” Satu Mare a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu de vegetaţie uscată, în localitatea Satu Mare.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
Pompierii au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia la proprietăţile private din vecinătatea terenului afectat, loc în care au ars circa un hectar de vegetaţie uscată.
”Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. În acest sens, reamintim cetăţenilor care întreprind acţiuni de igienizare a terenurilor de vegetaţia uscată, următoarele măsuri specifice: Izolarea zonei de ardere faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate; Executarea arderii numai pe timp de zi şi doar în condiţii meteorologice fără vânt; Parcelarea miriştilor în suprafeţe de maxim 10 hectare prin fâşii arate; Supravegherea arderii până la finalizarea ei”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”SOMEȘ” Satu Mare.