Florisal, favorită pentru contractul de salubrizare al Sătmarului, de 60 milioane euro
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și magistrații Curții de Apel Oradea (CAO) au întors sorții în favoarea Florisal în lupta pentru obținerea contractului de salubrizare al municipiului Satu Mare pentru următorii zece ani, în valoare de circa circa 60 milioane de euro. Deocamdată, perdanții par să fie cei de la AVE Bihor.
Chiar dacă cei de la AVE Bihor au deschis o acțiune pentru a bloca Florisal, Primăria Satu Mare a fost obligată – de prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice – să încheie contractul cu cei de la Florisal.
Conform informațiilor PresaSM, magistrații Curții de Apel Oradea au respins cererea AVE Bihor de suspendare a contractului, iar documentul – în momentul de față – nu este suspendat. De asemenea, instanța de judecată a admis parțial cererea Florisal și pe cea depusă de avocații AVE Bihor (în contradictoriu cu Primăria Satu Mare).
Acum, totul depinde de motivarea pe larg a magistraților Curții de Apel Oradea, Primăria Satu Mare urmând să ia o decizie finală după ce documentul va fi transmis oficial de către instanță.
Florisal și-a asumat niște obligații contractuale foarte ambițioase, având în vedere că până astăzi folosește tractoare uzate moral și fizic. Cei de la Florisal se obligă să colecteze deșeurile în cinci fracții, în pubele puse la dispoziție chiar de operator! Cantitatea estimată de deșeuri municipale care se ia în calculul este de 32.000 tone/an.
De asemenea, potrivit angajamentelor asumate, operatorul, pe cheltuiala proprie, va amenaja pe amplasamentul punctelor de colectare existente un număr de 213 puncte de colectare supraterane închise, pentru a asigura colectarea separată în 5 fracții. Punctele de colectare supraterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor vor fi modulare, vor avea fante de introducere pentru securizare și posibilitatea ulterioară de dotare cu sistem de identificare a generatorului de deșeuri, închidere electronică, sisteme de supraveghere video și sursă proprie de energie electrică.
Termenul de realizare a punctelor de colectare supraterane va fi de maxim 12 luni de la semnarea contractului de concesiune. Conform angajamentelor asumate de Florisal, toate utilajele trebuie să fie cu norma de poluare EURO 6 și vor fi dotate cu sistem GPS, pentru urmărirea îndeplinirii programului zilnic
Mai mult, operatorul se angajează să înființeze patrule ECO, care să verifice dacă cetățenii respectă colectarea selectivă. Patrulele vor lucra în două schimburi și vor avea două autoturisme electrice.
Activitatea presupune operațiunile de: verificare a precolectării deșeurilor în 5 fracții; depistarea depozitărilor ilegale pe raza municipiului Satu Mare; identificarea persoanelor fizice și juridice care nu dețin contract valabil cu operatorul de salubrizare în municipiul Satu Mare; aplicarea sancțiunilor prevăzute în regulamentul de salubrizare al municipiului Satu Mare.
Personalul patrulei ECO va fi format din angajati ai Florisal, reprezentații Primăriei Satu Mare și angajații Poliției Locale Satu Mare.
In legătură cu vehiculele pe care le utilizeaza, Florisal se angajeaza sa faca ceva? Unele dintre acestea sunt într-o stare deplorabilă, adevarate „patrule eco”.
View Comment