Florin Salam, reținut. Acuzat că a luat bani fără să mai cânte. Ar fi pățit-o și un sătmărean
Manelistul Florin Salam a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar în care e acuzat de înșelăciune, după ce a încasat bani în avans de la trei persoane pentru a cânta la diferite evenimente şi nu s-a mai prezentat pentru a-şi onora angajamentul, titrează Digi24 citând surse. Dacă acuzațiile de această dată vin din Ploiești, Dolj, și Argeș, la începutul anului, presa centrală a titrat că inclusiv un om de afaceri din Satu Mare a fost păgubit de cântăreț, doar că sătmăreanul nu a fost să depună o plângere în acest sens.
Persoanele care l-au reclamat sunt din Ploieşti, Dolj şi din Argeş. Cântăreţul mai este cercetat într-un dosar de înşelăciune după ce un bărbat din Târgovişte l-a acuzat că i-a achitat un avans de 5.500 de euro, iar acesta nu s-a prezentat la eveniment.
„Bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală”, a transmis Poliția Capitalei.
În acest dosar au avut loc dimineaţă trei percheziţii, alte două persoane fiind cercetate alături de Florin Salam.
„Astăzi, 14 martie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 2 Poliţie pun în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune, prejudiciul fiind de aproximativ 18.000 de euro”, anunţă Poliția Capitalei.
În urma cercetărilor şi investigaţiilor desfăşurate, în sarcina bărbatului bănuit de comiterea faptelor s-a stabilit următoarea activitate infracţională:
– în cursul zilei de 21 iulie 2020, în timp ce se afla în incinta unui restaurant din Sectorul 1, în urma unei înţelegeri verbale cu o persoană, aceasta i-ar fi plătit bărbatului, cu titlu de avans, 3.000 de euro pentru prestarea unui program muzical, în vara anului 2021, la o petrecere. Ulterior, bănuitul nu şi-a respectat promisiunea şi nu i-ar fi returnat persoanei vătămate suma încasată.
– la data de 28 ianuarie 2023, o altă persoană ar fi mers la locuinţa bărbatului, iar în urma unei înţelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans, 10.000 de euro pentru a presta servicii muzicale în data de 13 august 2023, însă în seara respectivă, bărbatul nu s-ar fi prezentat şi nici nu a returnat banii persoanei vătămate.
– la data de 14 mai 2023, una dintre persoanele vătămate ar fi mers la locuinţa bănuitului, iar în urma unei înţelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans 25.500 de lei, pentru a presta servicii muzicale, în data de 29 septembrie 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat şi, ulterior, nici nu ar fi restituit banii primiţi. Din cercetări, s-a stabilit că bănuitul ar fi săvârşit faptele în complicitate cu alţi doi bărbaţi.
Nu este pentru prima dată când Florin Salam este în centrul unor astfel de acuzații. Inclusiv un om de afaceri din Satu Mare ar fi fost păgubit cu suma de 20.000 de euro după ce cântărețul nu și-a onorat angajamentul.