Flămând și obosit, a spart o casă pentru a avea unde să doarmă. Condamnat la 10 ani închisoare
Un bărbat a fost condamnat luna aceasta – de magistrații Judecătoriei Satu Mare – la peste zece ani de închisoare după mai multe infracțiuni comise pe raza municipiului Satu Mare. Una dintre ele a fost comisă în noaptea de Înviere a anului 2021, atunci când a intrat într-o casă din municipiul Satu Mare în căutare de mâncare, băutură și a unui loc în care să doarmă.
Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat în luna mai, atunci când alarmat de o vecină, proprietarul casei s-a deplasat la faţa locului, a găsit geamul uşii de la intrare spart şi casa răvăşită, după care a anunţat poliţia. Iniţial nu a vrut să depună plângere, dar ulterior a aflat că în vecinătate stă o femeie care a fost agresată.
În iulie 2022, autorul spargerii a precizat că ar fi victima unei înscenări, în sensul că i s-ar fi lăsat – de către persoane necunoscute – mai multe haine care îi aparțin în casa sătmăreanului. Mai mult, individul susține că în ziua în care s-ar fi comis infracțiunea în Satu Mare a fost în arest pentru o faptă cercetată de Judecătoria Carei.
Doar că judecătorii nu l-au crezut, opinând că ”teoria unei înscenări este în mod cert contrazisă de faptul că urmele papilare ridicate de la locul faptei cu ocazia cercetării la faţa locului au fost create de inculpat”.
În faza de urmărire penală, individul a avut o cu totul altă poziție. Respectiv că în timp ce se deplasa singur pe o stradă a observat o casă care părea nelocuită și s-a decis să sară gardul. După ce s-a asigurat că nu îl vede nimeni s-a dus spre intrarea din spatele casei și a spart geamul de la ușa de acces cu o bucată de lemn. După ce a deschis ușa a intrat în locuință și a răvășit mai multe lucruri, în căutare de mâncare și băutură, fără a avea intenția de a sustrage bunuri, acesta vrând doar să se adăpostească până a doua zi. A arătat că a avut la el mâncare și băuturi alcoolice și după ce a mâncat și a băut s-a întins într-un pat din casă și a adormit până în jurul orei 18:00.
După ce s-a trezit a ieșit din casă și din curtea locuinței respective a sărit gardul într-o altă curte vecină, unde a mai comis o altă infracțiune, fiind depistat de organele de poliție.
Bărbatul a fost condamnat la trei luni de închisoare. Doar că individul a mai avut o pedeapsă de nouă ani și opt luni pentru tâlhărie, lipsire de libertate, loviri și alte violențe, motiv pentru care a primit o sentință de 10 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare în regim de detenţie.