Fiul unei polițiste din Halmeu, aparent drogat, urmărit în trafic de Poliție. Avea permisul suspendat
Polițiștii au identificat un autoturism care a fost surprins în timp ce circula cu o viteză de 128 km/h, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea în trafic a acestuia, cu autospeciala de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Totul s-a întâmplat marți, 30 ianuarie, la ora 16.10. La ieșirea din orașul Șomcuta Mare autoturismul a ieșit din raza vizuală a polițiștilor. La scurt timp, autoturismul a fost găsit abandonat pe un teren agricol, fiind încuiat.
Conform informațiilor PresaSM, individul este fiul unui agent principal de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Halmeu, în județul Satu Mare.
În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificat conducătorul autoturismului ca fiind un bărbat, de 33 de ani, din Mireșu Mare. Acesta a fost depistat pe raza localității de domiciliu, unde a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.
Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive.
”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la Spitalul Județean Baia Mare, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului substanțelor interzise”, spun polițiștii.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul are permisul de conducere suspendat.
”Menționăm faptul că proprietarul autoturismului a refuzat sa deschidă ușile acestuia, motiv pentru care s-a dispus ridicarea acestuia, fiind sigilat, în vederea efectuării percheziției autoturismului. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, spun reprezentanții Poliției Maramureș.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ