Filmul crimei dintr-o fermă din Carei. Criminalul a scăpat ușor, victima a agonizat
Barabas Attila a fost condamnat zilele trecute la șapte ani de închisoare după ce și-a ucis un vecin. Moartea victimei a fost deosebit de violentă, agonizând ore în șir. Totul s-a întâmplat pe un câmp din zona municipiului Carei.
De unde a început totul
Conform informațiilor PresaSM, inculpatul Barabas Attila şi victima sa lucrau ca îngrijitori de animale la două ferme situate în fosta ferma Corparet de la intrarea în localitatea Carei. Între cei doi a apărut o stare conflictuală, de aproximativ trei zile, aducându-i injurii în repetate rânduri, cerându-i acestuia să lege câini aflaţi în fermă.
În seara zilei de 05.10.2021, după ce criminalul a terminat lucrul, a consumat băuturi alcoolice, iar spre seară a ieşit după cleştele de tăiat copitele vacilor, pe care urma să îl folosească a doua zi.
În acel moment, victima l-a înjurat din nou, iar Attila l-a ameninţat că îl omoară. Victima a fugit în casă, s-a aşezat pe pat, inculpatul a intrat peste el şi i-a aplicat trei lovituri în cap cu cleştele pe care îl avea în mână.
În loc să sune prima dată la 112, și-a sunat angajatorul
Speriat fiind de cele întâmplate, inculpatul l-a anunţat, telefonic, pe proprietarul animalelor pe care le îngrijea, că l-a omorât pe celălat cioban. Doar la indicaţiile acestuia, ucigașul a sunat la 112 pentru a cere ajutor medical.
Ajunși la faţa locului, asistenții medicali au mers la baraca unde locuia victima, pe care a găsit-o în pat, gemând şi respirând greu şi cu sânge la nivelul capului. Victima a fost transportată Ia Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, unde, în jurul orei 11.00 a intervenit decesul.
Judecătorii își explică sentința
În ceea ce priveşte forma de vinovăţie cu care s-a comis fapta (latura subiectivă), magistrații Tribunalului Satu Mare au reținut că ucigașul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul acţiunii sale şi urmărind producerea acestuia.. Acesta a avut reprezentarea urmării activităţii pe care o desfăşoară, fapt care rezultă din modul în care a acţionat inculpatul, orientând loviturile cu obiectul vulnerat în zona capului, loviturile fiind repetate (în număr de trei).
”În ce priveşte gradul de pericol social al faptei săvârşite instanţa reţine că este unul deosebit de ridicat în raport de natura infracţiunii şi rezultatul produs, moartea victimei. În raport de toate aceste criterii, instanţa va aplica inculpatului o pedeapsă aflată între minimul şi maximul special prevăzut de lege, respectiv pedeapsa de 7 închisoare”, se arată în sentința obținută de PresaSM.
7 inchisoare?
View Comment