Fetiță (9 ani) dusă la Urgență după ce a fost mușcată de un câine. Poliția a deschis o anchetă
Conform informațiilor PresaSM, vineri, 8 martie 2024, in jurul orelor 14.00, un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din comuna Craidorolț, a sunat la Poliție prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 precizând că fiica sa a fost mușcată de un câine. Polițiștii au demarat cercetările la fața locului și au concluzionat că o minoră, în vârstă de nouă ani, în timpc e se juca cu o altă persoană în curtea unui vecin, a lovit involuntar câinele vecinului cu un băț de lemn.
În urma agresiunii accidentale, patrupedul a reacționat agresiv și a mușcat-o de gamba piciorului pe fetiță, cauzându-i doar răni superficiale. Cu toate acestea, pentru a elimina orice posibil pericol ulterior, la fața locului a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare.
Victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare și de administrare a medicamentației specifice în astfel de cazuri.
Purtătorii de uniformă nu au fost nevoiți să ia măsuri împotriva proprietarului animalului, în condițiile în care acesta nu pare să poatre vreo vină în acest caz. Totul fiind doar un incident izolat, provocat dintr-o neatenție.