Femeie spulberată pe trecerea de pietoni în Carei. Victima, în stare critică
La data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei, Biroul Rutier, au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada 25 Octombrie, din Carei, soldat cu rănirea unei persoane.
Din cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, de 27 de ani, din județul Bihor, aflându-se la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei femei, de 74 de ani, din Carei, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.