Femeie lovită în plin de o mașină pe trecerea de pietoni
O femeie, de 75 de ani, din Tășnad a suferit răni ușoare după ce a fost acroșată de un conducător auto. Concret, la data de 11 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în Tășnad.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, de 29 de ani, din Căuaș, nu a acordat prioritate de trecere unei femei, de 75 de ani, din Tășnad, care se afla în traversarea drumului, pe trecere de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, rănind-o ușor.
Femeia a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.
În cauză, verificările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
”Atragem atenția conducătorilor auto să circule cu viteză redusă și să dea dovadă de atenție sporită în preajma trecerilor de pietoni, să acorde prioritate persoanelor angajate în traversare, conform prevederilor legale”, spun polițiștii rutieri.