Femeia găsită MOARTĂ în Someș a fost identificată de polițiști (FOTO&VIDEO)
Ca urmare a investigațiilor specifice efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a fost identificat cadavrul cu identitate necunoscută de sex feminin găsit plutind la data de 21.11.2016 în apele râului Someș.
Cadavrul nu prezenta urme de violență, iar medicii legiști au stabilit ca și cauză a decesului înecul. Cea în cauză a fost identificată ca fiind o femeie de 43 ani din localitatea Vlădeni, județul Dâmbovița, fiind anunțată ca dispărută de către familie din data de 29.11.2016 și dată în urmărire națională de către polițiștii dâmbovițeni.
Cadavrul a fost identificat de către aparținători, fiind ridicat de la morga Spitalului Judetean Satu Mare și transportat în localitatea de domiciliu în vederea înhumării.
Reamintim că reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare și cei ai Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au fost solicitați de către mai multe persoane pentru a interveni în cazul unui cadavru care plutea în apele Someşului, în dreptul ștrandului.
Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu mai multe autospeciale, dar şi cu o barcă pneumatică pentru a desfăşura acţiuni de scoatere la mal a corpului neînsuflețit.
Cadavrul a fost găsit complet dezbrăcat.
Video Player
Marian Raț, martor ocular: ”Întâmplător am venit la un prieten. Într-un final eu am zis să culeg vreo două nuci. Când am coborât am văzut ceva în apă, am crezut inițial că e un manechin. Într-un final m-am apropiat și am văzut că este o victimă. După care am sunat imediat la 112 și a sosit Poliția.”