Felicitări! Elevi din Satu Mare, viitori medici. Au intrat cu medii mari la Medicină
Mai mulți elevi din cadrul clasei de Științele Naturii – secția bilingvă română-engleză – din cadrul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare au reușit să intre cu medii cuprinse între nouă și zece la diferite facultăți de medicină din România. Este vorba despre universități prestigioase din Cluj, Târgu Mureș sau Timișoara.
De exemplu, Casian Bozintan a intrat la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pe locurile destinate olimpicilor, tânărul obținând locul secund la Olimpiada Națională de Biologie.
În cadrul aceleași universități prestigioase au mai intrat, cu note peste nouă, Ruslana Rotaru, Timotei Fane, Mara Ardelean, Denisa Ciuleanu și Mina Vasil.
De asemenea, Teodora Surdu și Denisa Crăsnean au reușit să treacă examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara cu medii cuprinse între nouă și zece. Totodată, Teodora Socolan a fost admisă între primii cinci concurenți la Universitatea de Medicină Veterinară.
Și nu în ultimul rând, Casian Bolos a fost admis la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, pe locuri fără plată.
Felicitări, tuturor! Și sperăm că vă veți întoarce într-o zi să profesați în județul Satu Mare.
Felicitări și mult succes în continuare! Greul de abia acum începe!
View Comment