Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoria Satu Mare a dispus începerea judecății într-un dosar penal în care un bărbat este acuzat că a condus o motocicletă fără permis de conducere și sub influența substanțelor psihoactive, fapte care au dus la producerea unui accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui pasager.
Potrivit informațiilor PresaSM, sătmăreanul este acuzat că a condus o motocicletă marca Suzuki pe un drum public din comuna Odoreu, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și se afla sub influența substanțelor psihoactive. Evenimentul rutier s-a produs pe strada Botizului, la intersecția cu strada Înfrățirii, unde motocicleta condusă de inculpat a intrat în coliziune cu un autoturism care efectua un viraj la stânga. În urma impactului, pasagerul aflat pe motocicletă a fost proiectat pe carosabil, suferind leziuni grave la nivelul membrului inferior stâng.
Raportul de expertiză medico-legală arată că victima a necesitat între 80 și 85 de zile de îngrijiri medicale, fiind internată timp de aproape două săptămâni și supusă unei intervenții chirurgicale. În prezent, aceasta se deplasează cu dificultate și urmează să fie supusă unei noi intervenții pentru îndepărtarea materialului de osteosinteză.
Ancheta a scos la iveală faptul că inculpatul nu a deținut niciodată permis de conducere, iar motocicleta implicată în accident nu era înmatriculată în România. Analizele toxicologice efectuate ulterior accidentului au indicat prezența substanței psihoactive 4-CMC în sânge, precum și a altor substanțe interzise în urină, confirmând că acesta se afla sub influența drogurilor la momentul producerii evenimentului rutier.
Totodată, probele biologice au evidențiat o alcoolemie de 0,49 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 0,24 g/l la cea de-a doua, sub limita de 0,80 g/l, dar relevantă în contextul cumulului cu substanțele psihoactive. În declarațiile date în fața anchetatorilor, inculpatul a recunoscut că a consumat alcool și droguri înainte de a se urca pe motocicletă și a admis că știa că nu are dreptul legal de a conduce pe drumurile publice. Acesta și-a exprimat regretul pentru faptele comise.