„Fără penali în funcții publice” a trecut de Camera Deputaților. Bran: „Eu și toți colegii mei am votat <>, fără excepție”
Inițiativa „Fără penali în funcții publice” a trecut de Camera Deputaților PSD a decis introducerea legii pe ordinea de zi. Deputatul Ioana Bran a precizat că parlamentarii social democrați au votat, fără excepție, pentru modificarea articolului 37 din Constituție. Camera Deputaților este prima cameră sesizată.
După ce inițiativa va trece și de Senat, atunci se va putea stabili o dată pentru referendumul de modificare a articolului 37 din Constituție. Parlamentarii PSD au votat „pentru” inițiativa cetățenească.
„Am votat astăzi legea ce prevede revizuirea Constituției: articolul 37 din legea fundamentală ar urma să cuprindă și un paragraf ce va interzice celor care au la activ condamnări privative de libertate să dețină funcții publice. Este un demers civic în favoarea căruia s-a exprimat un mare număr de români. PSD a introdus această lege pe ordinea de zi, iar eu și toți colegii mei am votat „pentru”, fără excepție. Legea urmează să fie adoptată și de Senat, după care se va stabili și o dată pentru organizarea referendumului”, a declarat parlamentarul Ioana Bran.
Potrivit proiectului votat, Constituția va avea un nou nou alineat la articolul 37, care va interzice accesul în funcții publice a cetățenilor condamnați definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.
„Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării,” este forma agreată pentru care au votat 295 de deputați.
[…] Continuare, pe presasm.ro. […]
View Comment