FĂRĂ MILĂ. Traficant de droguri din Satu Mare, condamnat la peste 5 ani de închisoare
Magistrații Tribunalului Satu Mare l-au condamnat pe un individ, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Satu Mare, la o pedeapsă de 5 ani şi 5 luni închisoare cu executare. În decembrie 2023, în fața judecătorilor, individul și-a recunoscut faptele, respectiv că a efectuat operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv (etnobotanice) dar şi cu droguri, inclusiv comercializarea de astfel de substanţe. Și toate acestea pe fondul consumului de droguri, care a debutat în urmă cu aproximativ doi ani. În timp, a devenit dependent şi a reuşit să scape de această adicţie doar de când se află în stare de arest preventiv, conform informațiilor PresaSM.
Individul este din municipiul Satu Mare, unde a locuit alături de părinţi (care dețin un magazin), până în urmă cu mai bine de un an, când s-a mutat în chirie, tot în municipiul Satu Mare. Acesta absolvit 12 clase în cadrul Liceului Național Doamna Stanca din municipiul Satu Mare, profilul filologie. S-a înscris la Facultatea de Business din cadrul UBB Cluj-Napoca, dar a renunțat după doar 4 luni. Întors acasă, a lucrat timp de aproximativ 4 ani ca livrator pentru diferite pizerii din municipiul Satu Mare.
A început consumul de droguri din anul 2020, mai întâi din curiozitate. În timp a devenit dependent de consumul unor astfel de substanțe. Conform declarațiilor sale, tânărul pune comiterea faptelor pe fondul consumului de droguri. Mai mult, în anul 2021 a fost surprins de către organele de poliție conducând un autoturism după ce a consumat substanțe interzise, faptă pentru care i-a fost întocmit un dosar penal.
Este important de precizat că sătmăreanul a recunoscut comiterea în întregime a faptelor doar în ultimul moment, după epuizarea etapei de cameră preliminară, după ce în etapele premergătoare traficantul nu a făcut declarații, invocând dreptul la tăcere. În ce priveşte motivaţia comiterii faptelor, judecătorii au opinat că: ”este evident că acesta urmărea obţinerea de venituri ilicite”.
Mare pacat ca tinerii de azi ignora efectele consumului de etnobotanice si de droguri!Eu una,sincer o afirm,sunt foarte convinsa ca 80-90 la suta dintre ei,consuma din „distractiie”vrand sa para „cool”,avuti,…de moft,oe langa faptul ca stiu exact ce fac,ce consuma,dar adopta pozitia „mi -serupinsului”ca doar au parintii bani!…Mare pacat!!!…cat priveste conamnarea indidividului…dupa umila mea oarere a fost mai mult „simbolica”sentinta Suntem prea ingaduitori ,prea blazi totusi cu aceste lucruri!..dar,evident este opinia mea personala
View Comment