Fără foc de artificii de Revelion. Primăria Satu Mare explică motivul
Anul acesta nu se va mai organiza tradiționalul foc de artificii în Centrul Nou al municipiului Satu Mare.
Reporterii PresaSM au luat legătura cu reprezentanții Primăriei Satu Mare, care au precizat că au fost nevoiți să recurgă la această măsură, constrânși de măsurile de siguranță anti-COVID.
Mai exact, pentru a evita aglomerarea de persoane, care ar fi putut duce inclusiv la incidente cu Poliția sau Jandarmeria.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au precizat că oamenii care ies din case pentru a vedea artificiile, după ora 23:00, vor primi amenzi de până la 2.500 de lei, dar pot primi și dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, dacă sunt prinşi de poliţişti că organizează petreceri private.
Cei care locuiesc la casă şi au curte pot sta afară chiar şi la miezul nopţii, atâta timp cât nu păşesc pe stradă.