EXPROPRIERI ca-n bolșevism în Satu Mare. Sute de oameni fără bani, dar cu terenurile luate
Deputatul sătmărean s-a adresat în scris Ministerului Transporturilor cu privire la acordarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate pe șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare.
A fost o veste îmbucurătoare pentru municipiul Satu Mare demararea construirii variantei de ocolire a municipiului Satu Mare, scutind astfel centrul municipiului de traficul de tranzit. În urma investiției de interes public, finanțată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au fost expropriate 950.645 mp de teren intravilan și extravilan. Cele 436 de persoane fizice și juridice vizate de această procedură și-au pierdut astfel bunurile, despăgubirile nefiind achitate nici până în prezent. S-au făcut promisiuni, în repetate rânduri, cu privire la virarea banilor, însă fără nicun rezultat. Potrivit motivului invocat de CNAIR, despăgubirile întârzie deoarece nu a fost realizată licitația pentru documentațiile cadastrale.
„Este de înțeles nerăbdarea foștilor proprietari, deoarece mulți dintre aceștia au pierdut terenuri agricole pentru care nu au primit încă niciun ban în vederea achiziționării unor noi terenuri spre a-și putea continua activitatea” – a declarat Magyar Lóránd, deputat parlamentar.
Legat de această problemă, deputatul sătmărean s-a adresat în scris, pe data de 6 februarie, doamnei ministru Rovana Plumb. În scrisoarea formulată a solicitat răspuns la întrebările: când va fi organizată licitația pentru documentațiile cadastrale, respectiv când vor fi despăgubiți foștii proprietari. Ministerul este obligat să formuleze răspunsul în termen de 30 de zile.
Șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mar va avea o lungime de aproximativ 20 de kilometri, din care 5,2 kilometri cu două benzi, iar 13,94 kilometri cu patru benzi. Drumul pornește din apropierea aeroportului sătmărean, trece prin Balta Blondă, Sătmărel, intersectează drumul care leagă Satu Mare de Oradea, apoi continuă pe ruta Lazuri, strada Gorunului, până în apropierea intrării în localitatea Botiz. Vor fi construite pe rută în total, patru poduri și șase pasaje, printre care se numără și podul de pe râul Someș care va lega strada Careiului de Hotelul Dana. Realizarea centurii implică o investiție de peste 400 de milioane de lei și urmează să fie predată în anul 2020.