EXPLOZIE la o casă din municipiul Satu Mare. O femeie a fost RĂNITĂ
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Poliție și Serviciul Județean de Ambulanță au fost solicitați să intervină duminică, la ora 08:11, la o explozie produsă într-o locuință privată.
Totul s-a întâmplat în municipiul Satu Mare, pe strada Aurel Vlaicu. După ce au intrat și au asigurat zona, în locuință a fost găsită și o victimă.
Este vorba despre o femeie, în vârstă de 78 ani, care prezenta arsuri de gradul I și II la nivelul feței, regiunea cervicală și antebrațe.
Echipajul cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță a acoperit arsurile cu pansamente speciale de arsură și a început tratamentul de hidratare încă la locul solicitării, apoi a transportat victima la Unitatea de Primire Urgențe.