Explicațiile preotului care dă adeverințe pentru alcoolici. Episcopia nu acceptă aceste practici
Marian Crainic – fostul protopop ortodox de Carei – actualmente preot în Parohia Tășnad, a explicat de ce a ales să elibereze ”jurăminte” cu antet și parafă pentru credincioșii care vor să se lase de băutură. Preotul susține că această practică funcționează în cazul a circa 90 la sută dintre cei care apelează la ea. Chiar dacă Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului nu vede cu ochi buni această practică.
”Am eliberat această adeverință pentru faptul că ne-a fost cerută, după ce omul l-a luat de martor pe Dumnezeu că va limita consumul de alcool. Dacă nu gustă măcar două picături, nu reușește. Ștampila bisericii valorează ca și un tratament de dezalcolizare”, a declarat Marian Crainic.
Reprezentanţii Episcopiei Maramureşului nu sunt de acord cu această metodă.
”Nu încurajăm jurământul. Biserica Ortodoxă are la îndemână taina spovedaniei, apoi să primească şi un canon care poate să conţină tocmai astel de lucruri, interzicerea consumului de alcool pe o perioadă mai îndelungată”, a precizat Cristian Ştefan, purtător de cuvânt al Episcopiei Maramureşului și Sătmarului.
Reamintim faptul că la Parohia Ortodoxă Tășnad din cadrul Protopopiatului Ortodox Carei, preotul paroh Marian Crainic a ”certificat” un jurământ, potrivit căruia un individ se angaja să nu mai bea alcool până în decembrie 2020, în afară de un litru de bere pe zi.
Redăm mai jos jurământul bărbatului, fan declarat al Zeului Bachus.
”Prin prezenta, noi, Oficiul Parohial Tășnad, adeverim că domnul D. Otillo, din Tășnad, județul Satu Mare, a depus jurământ ca începând de azi, 17.06.2019, ora 0.00, și până la Crăciunul din 2020, nu pune alcool în gura lui, în afară de un litru de bere pe zi. Așa să-i ajute Dumnezeu”, se arată în documentul obținut de PresaSM.