Meniu

Caută pe PresaSM

0

EXCLUSIVITATE. Filmul oficial al crimelor de la Apa, spus de procurori! Declarațiile principalului suspect!

Reporterii PresaSM au intrat (prin mijloace legale) în posesia deciziei judecătorilor Tribunalului Satu Mare în cazul arestării preventive pentru 30 de zile a lui Răzvan Mircea Rentea, principalul sus...

EXCLUSIVITATE. Filmul oficial al crimelor de la Apa, spus de procurori! Declarațiile principalului suspect!

Reporterii PresaSM au intrat (prin mijloace legale) în posesia deciziei judecătorilor Tribunalului Satu Mare în cazul arestării preventive pentru 30 de zile a lui Răzvan Mircea Rentea, principalul suspect - potrivit procurorilor - în cazul triplei crime de la Apa. În care au fost uciși Gheorghe Rentea (59 de ni), Niculina Rentea (56 de ani) și Viorica Apan (80 de ani). Redăm în EXCLUSIVITATE extrase din minuta ședinței din cadrul Tribunalului Satu Mare. Pentru a nu interveni asupra textului, îl redăm cum l-am primit, potrivit Legii 544/2001 a liberului acces la informații de interes public: ”În ce priveşte condiţia privind existenţa probelor sau indiciilor temeinice din care se poate reţine suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii de către inculpat, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că inculpatul A nu recunoaşte săvârşirea faptei imputate, arătând că a părăsit domiciliul bunicii sale materne, unde locuiau şi părinţii săi, situat în loc. Apa, jud. Satu Mare, la data de 23.11.2017, în jurul orelor 18,00, moment în care tatăl său B şi bunica sa C se aflau la domiciliu, în viaţă iar mama sa D se afla încă în mun. Satu Mare, neîntorcându-se de la locul de muncă. Probele ce rezultă din mijloacele de probă administrate până în prezent în faza de urmărire penală contrazic susţinerile inculpatului A şi duc la concluzia că susţinerile inculpatului sunt neadevărate, mincinoase. În plus, din cuprinsul acestor probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul A a săvârşit infracţiunea imputată. (...) Astfel, inculpatul A, în vârstă de 33 de ani este necăsătorit (divorţat) şi fără loc de  muncă şi locuia singur într-un apartament ce aparţine părinţilor săi, situat în centrul municipiului …. Miercuri, 22 noiembrie 2017, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală marca Skoda Fabia, de culoare albă la domiciliul bunicii materne, unde locuiau şi părinţii săi, situat în loc. Apa, …………., jud. Satu Mare, unde a rămas până a doua zi, joi, 23 noiembrie 2017. În seara zilei de 23.11.2017, inculpatul A se deplasează cu autoturismul marca Dacia Logan, aparţinând tatălui său B, în vârstă de 59 de ani, de la locuinţa bunicii C, în vârstă de 79 de ani, din loc. Apa până în faţa Primăriei localităţii Apa, unde o aşteaptă pe mama sa, D,în vârstă de 55 de ani, care se întorcea acasă de la Satu Mare cu microbusul, o preia pe aceasta şi se deplasează împreună la locuinţa bunicii. Din analiza celorlalte mijloace de probă administrate până în prezent în cursul urmăririi penale, respectiv declaraţiile martorilor (...) şi procesele verbale de cercetare la faţa locului rezultă şi mobilul comiterii faptei de către inculpat respectiv sustragerea din locuinţa bunicii sale în care locuiau şi părinţii săi a economiilor deţinute atât de bunica sa cât şi de părinţi (analiza acestui element excede însă obiectul sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi). Din coroborarea probelor mai sus indicate rezultă că mai întâi inculpatul A a aplicat lovituri active repetate cu un obiect dur contondent în zona craniului bunicii sale, C care se afla în locuinţa sa situată în loc. Apa ……………, lovituri care au dus la decesul acesteia, apoi a aplicat lovituri active repetate cu un obiect dur contondent în zona capului tatălui său, B care se afla în curtea aceleiaşi locuinţe, în faţa garajului. Şi aceste lovituri au avut ca urmare decesul tatălui (nu poate fi exclusă şi o inversare a cronologiei activităţii infracţionale, în sensul că mai întâi să se fi exercitat actele de agresiune asupra tatălui şi apoi asupra bunicii inculpatului, dar cert este că aceste activităţi au avut loc la data de 23.11.2017, în intervalul orar 17,17 – 18,21). În continuare, la aceeaşi dată de 23.11.2017, în intervalul orar 19,15 – 20,26, inculpatul A a aplicat lovituri active repetate cu un obiect dur contondent în zona capului mamei sale, D care se afla în curtea casei în care locuia, la urcare pe treptele ce asigură accesul în casă iar aceste lovituri au avut ca urmare decesul mamei inculpatului. (...) În speţă, se constată că măsura arestării preventive a inculpatului A este proporţională cu gravitatea acuzaţiei de omor săvârşită asupra a trei mebrii de familie şi totodată este şi necesară fiind evident că doar privarea de libertate este în măsura sa asigure pe de o parte buna desfăşurare a procesului penal, iar pe de alta parte împiedicarea sutragerii inculpatului de la urmărire penală şi de la judecată şi prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni de către inculpat. În plus, în lipsa unei reacţii ferme cum este şi cea privind luarea măsurii arestării preventive, s-ar putea acredita în conştiinţa publică ideea că infracţiunile contra vieţii sunt tolerate şi nu sunt apreciate la adevărata lor periculozitate. (...) Faţă de aceste considerente, în baza art. 202 Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 teza I Cod procedură penală şi art. 226 Cod procedură penală, va admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi va dispune arestarea preventivă a inculpatului A, în cursul urmăririi penale, pe o durată de câte 30 de zile, de la data de 29.11.2017 până la data de 28.12.2017, inclusiv”. Concluziile raportului medicol-legal ---------> CLICK AICI
PRELUAREA INFORMAȚIILOR DIN ACEST ARTICOL SE POATE FACE DOAR CU CITAREA SURSEI (PresaSM.ro) - PRIN LINK/LINKURI ACTIVE, POTRIVIT PREVEDERILOR LEGISLAȚIEI ÎN VIGOARE. PRESASM a obținut informațiile prin mijloace legale, din nevoia de a prezenta publicului date concrete din anchetă și pentru a opri speculațiile de orice natură. Rugăm toate publicațiile să respecte munca depusă de reporterii PresaSM.ro și să citeze corespunzător sursa (PresaSM) care stă la baza unor viitoare articole de presă. Vă mulțumim!

Citește și

Tânăr bătut de o gașcă de scandalagii în Cartierul Micro 16. L-au călcat în picioare
Actualitate

Tânăr bătut de o gașcă de scandalagii în Cartierul Micro 16. L-au călcat în picioare

acum 8 ore
SATU MARE. Femei urmărite în trafic, șicanate, blocate cu mașina și bătute!
Actualitate

SATU MARE. Femei urmărite în trafic, șicanate, blocate cu mașina și bătute!

acum 10 ore
Șofer beat, fără permis și cu o alcoolemie uriașă, lăsat la volan de prietenă. Femeia a dat vina pe COVID
Actualitate

Șofer beat, fără permis și cu o alcoolemie uriașă, lăsat la volan de prietenă. Femeia a dat vina pe COVID

acum 13 ore
FOTO/VIDEO. Poliția explică cum s-a produs accidentul cu motociclistul de pe centura Satu Mare
Actualitate

FOTO/VIDEO. Poliția explică cum s-a produs accidentul cu motociclistul de pe centura Satu Mare

acum 16 ore
Accident cu victimă lângă SRI Satu Mare. Șoferița a fugit de la locul impactului, dar a fost identificată de polițiști
Actualitate

Accident cu victimă lângă SRI Satu Mare. Șoferița a fugit de la locul impactului, dar a fost identificată de polițiști

acum 16 ore
Sătmăreanul dat dispărut după ce a fost externat din spital, găsit de polițiștii din Ungaria
Actualitate

Sătmăreanul dat dispărut după ce a fost externat din spital, găsit de polițiștii din Ungaria

acum 16 ore
Femeie (38 ani) accidentată pe trecerea de pietoni în Carei. Șoferul (61 ani) nu consumase alcool
Actualitate

Femeie (38 ani) accidentată pe trecerea de pietoni în Carei. Șoferul (61 ani) nu consumase alcool

acum 16 ore
FOTO. JUDECĂTORII explică cum a fugit Cătălin Cherecheș din țară prin Vama Petea. „Plan bine pus la punct, în cele mai mici detalii”
Actualitate

FOTO. JUDECĂTORII explică cum a fugit Cătălin Cherecheș din țară prin Vama Petea. „Plan bine pus la punct, în cele mai mici detalii”

acum 17 ore
Sute de militari și funcționari, acuzați de fraudă cu vacanțe fictive, pe banii statului
Actualitate

Sute de militari și funcționari, acuzați de fraudă cu vacanțe fictive, pe banii statului

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. O dronă marină a explodat în Portul Constanța. A fost activat planul Roșu de Intervenție
Actualitate

FOTO/VIDEO. O dronă marină a explodat în Portul Constanța. A fost activat planul Roșu de Intervenție

acum 18 ore
Tentativă de răpire la o școală din județul vecin. Bărbatul a fost arestat
Actualitate

Tentativă de răpire la o școală din județul vecin. Bărbatul a fost arestat

acum 19 ore
FOTO. Accident între un autobuz și un autoturism în sensul giratoriu de la Podul Transilvania 
Actualitate

FOTO. Accident între un autobuz și un autoturism în sensul giratoriu de la Podul Transilvania 

acum 19 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite