EXCLUSIV. NEPI începe construcția Shopping City-ului! Anunțul făcut pentru PresaSM
Reprezentanții celor de la New Europe Propety Investmanets Rockcastle au declarat în exclusivitate pentru PresaSM că deja sunt în organizare de șantier. Concret, se pregătește efectiv începerea lucrărilor de construcție! În următoarea perioadă se vor aduce utilaje și muncitori, respectiv se va începe lucrarea propriu-zisă.
”Am obținut autorizația din data de 6 decembrie 2017. Acum suntem în organizare de șantier”, au declarat reprezentanții NEPI Rockcastle pentru PresaSM.
De altfel, PresaSM a prezentat în premieră faptul că NEPI Rockcastle au obținut autorizația de construire încă din data de 6 decembrie 2017 din partea Primăriei Satu Mare. Document care le permite celor de la NEPI să înceapă efectiv construcția viitorului mall.
De asemenea, în zonă se va realiza și un sens giratoriu, care va asigura accesul cât mai fluid în și din parcarea viitorului mall. Și pentru acest obiectiv s-a obținut autorizația de construire.
În ceea ce privește pasarela pietonală peste râul Someș, din vecinătatea Satu Mare Shopping City, de execuția acestei lucrări se vor ocupa autoritățile locale. Cei de la NEPI Rockcastle au pus la dispoziție suma de 100.000 de euro pentru realizarea proiectelor tehnice. Pasarela se va deschide după inaugurarea proiectului.
minunat! se vor crea multe locuri de munca, iar pe de alta parte nu mai sunt nevoita sa merg la mall-urile din Baia Mare si Oradea. succes!
View Comment