„Europa în regiunea mea”: mobilitate urbană și alte facilități pentru comunitate, create la Beclean cu bani europeni
Mobilitate urbană asigurată prin transport ecologic, una dintre cele mai moderne grădinițe din România și o stațiune balneară renovată în beneficiul comunității locale reprezintă doar câteva dintre proiectele finalizate sau aflate în fază de derulare în Beclean, cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
Dezvoltate cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, aceste proiecte sunt aduse la cunoștința cetățenilor din întreaga regiune de Nord-Vest a României, în perioada 25 octombrie – 25 noiembrie 2021, prin campania de informare intitulată „Europa în regiunea mea”, o inițiativă a Uniunii Europene.
Derulată sub sloganul „Servus, Beclean!”, campania face cunoscute câteva proiecte reprezentative, cu impact pozitiv asupra vieții locuitorilor orașului, care au fost implementate în Beclean, prin Programul Operațional Regional. Realizate cu finanțare europeană, proiectele vor contribui pe termen lung la dezvoltarea sustenabilă a zonei, prin oferta crescută pe piața muncii, alternativă la migrația către orașele mari și crearea de oportunități acasă, pentru tinerii plecați în străinătate. Alte beneficii majore pentru comunitatea locală constau în reducerea poluării și creșterea măsurilor de protecție pentru mediu, crearea de facilități moderne pentru copiii educați în grădinițe și diversificarea modalităților de petrecere a timpului liber.
Campania „Europa în regiunea mea” este centrată pe următoarele proiecte:
Mobilitatea urbană prin transportul local ecologic
Beclean este primul oraș din județul Bistrița-Năsăud dotat cu o rețea de autobuze electrice, localitatea neavând în trecut un sistem de transport public local. Noua companie de transport a creat, în mod direct, peste 50 de noi locuri de muncă. În același timp a contribuit și indirect la crearea altor oportunități de lucru la nivel local, precum și la dezvoltarea unor activități economice complementare. Proiectul de mobilitate urbană a avut ca rezultat construirea a 51 de stații de autobuz, o rețea care leagă acum toate cartierele orașului. Unul dintre noile trasee asigură accesul locuitorilor din Beclean către stațiunea balneară Băile Figa, complet modernizată prin programul de finanțare europeană. În plus, la Beclean se află în lucru o rețea de piste de biciclete cu o lungime de 15 km, care traversează atât orașul, cât și pădurea din vecinătate, o parte din proiect fiind deja finalizată.
Băile Figa, primul proiect cu finanțare europeană al orașului
Acest proiect deja încheiat a permis valorificarea unei prețioase resurse de apă sărată cu efecte terapeutice. Zona abandonată a devenit, datorită investițiilor asigurate din fonduri europene, un loc în care s-au înființat sute de noi locuri de muncă. Proiectul plasează orașul pe harta destinațiilor balneare, contribuind atât la dezvoltarea sectorului privat, cât și a infrastructurii de turism din zonă. Complexul poate găzdui zilnic 10.000 de persoane. Localnicii
se bucură de parcul acvatic creat pentru ei și aleg acest loc pentru a petrece sfârșitul de săptămână, zilele libere sau vacanța, pe timpul verii, alături de familie și prieteni. Băile Figa a fost primul proiect derulat cu finanțare europeană la Beclean, iar beneficiile pe care le-a adus au deschis drumul pentru celelalte proiecte dedicate comunității.
Grădinița Albă ca Zăpada, model de urmat pentru instituțiile educaționale din România
Inspirată de o faimoasă grădiniță din Fuji, Japonia, „Albă ca Zăpada” este una din cele mai dotate și mai moderne grădinițe din România, un reper și o mândrie pentru oraș și pentru locuitorii săi. Acest proiect, gândit în beneficiul tinerelor familii din Beclean, și-a propus să devină un model pentru inițiative similare în curs de demarare sau aflate deja în dezvoltare în alte zone din România. Grădinița ”Albă ca Zăpada” oferă spațiu de învățare și de joacă pentru 200 de copii din Beclean, punând la dispoziția celor mici o infrastructură educațională de ultimă generație, echipamente didactice inteligente și cu aplicabilitate practică, precum și amenajări exterioare cu un nivel de confort ridicat și de maximă siguranță.
Toate aceste proiecte au ca obiectiv prioritar dezvoltarea urbană durabilă, ca parte a planurilor de dezvoltare regională, vizând atât probleme de mediu, de climă, cât și provocările demografice și sociale care afectează zona.
Campania „Europa în regiunea mea” este derulată în regiunea de Nord-Vest a României prin canale mass-media și de social media, afișaj exterior și alte instrumente specifice de promovare.
„Europa în regiunea mea” este o inițiativă menită să aducă în prim-plan acțiunile Uniunii Europene (UE), derulate în cadrul unor regiuni ale țărilor membre. Regiunile partenere din țările Uniunii și rezultatele proiectelor finanțate de UE sunt instrumente și oportunități de dialog cu cetățenii, acestea ilustrează prin exemple concrete eforturile de cofinanțare oferite de către Uniune în beneficiul comunității.
https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/communication/euinmyregion/regional_campaigns?r=RO01
Informații despre finanțarea asigurată de Uniunea Europeană:
Proiectul de mobilitate urbană și transport ecologic: valoarea investiției nerambursabile: 37.773.831,68 lei; Valoare totală: 47.763.328,7 lei.
Proiectul Băile Figa: valoarea investiției nerambursabile: 1.195.288 lei; Valoare totală: 3.160.733,78 lei.
Proiectul grădinița „Albă ca Zăpada”: valoarea investiției nerambursabile: 5.366.864,54 lei; Valoare totală: 6.426.377,06 lei.