Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, amânată din motive procedurale
După ce au anunțat că miercuri vor fi eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, „un prim pas” pe care îl vor duce la îndeplinire, liderii coaliției se văd nevoiți să amâne demersul de modificare a statutului deputaților și senatorilor din motive procedurale, titrează Digi24.
La ședința Birourilor Permanente Reunite de marți dimineață, conducerea Parlamentului a decis să trimită inițativa la comisie astfel încât să fie obținute toate avizele și să fie îndepliniți pașii procedurali.
Eliminarea pensiilor speciale ar urma să fie adoptată într-o ședință de plen reunit săptămâna viitoare.
„Am decis să se constituie mâine comisia de statut, se trimit proiectele cu termen de raport o săptămână și vor fi introduse la vot în plenul reunit săptămâna viitoare”, susțin surse din coaliție citate de Digi24.
La ședința BPR, social democrații au solicitat organizarea unui plen reunit chiar marți pentru eliminarea pensiilor speciale, însă propunerea a fost respinsă.