Elev drogat, a furat o mașină și a fost urmărit de Poliție prin județ, zeci de km
Conform informațiilor PresaSM, întreaga poveste a început în seara zilei de 06.06.2023, atunci când un minor, în vârstă de 16 ani, a furat un autoturism din municipiul Satu Mare. Cu toate că nu avea permis de conducere, fiind și sub influența drogurilor, respectiv metamfetamină, acesta a condus mașina pe Bulevardul Lucian Blaga, acolo unde un echipaj de Poliție a încercat să îl oprească.
Individul nu a oprit și a urmat o urmărire pe o distanță de circa 60 de kilometri, până în localitatea Ardusat din județul Maramureș. Pe lângă faptul că minorul conducea haotic, cu viteză şi fără luminile de întâlnire pe o anumită porţiune de drum, şi cu toate că era noapte şi carosabilul era umed din cauza ploii, la un moment dat, într-un viraj, riscând chiar să intre în coliziune cu un TIR ce se deplasa din sens opus, acesta şi-a scos din buzunar un plic ce conţinea metamfetamină (cristal) sub formă de praf, l-a pregătit pe suprafaţa telefonului şi l-a prizat pe nas în timp ce conducea.
Pe traseu, între localitățile Lipău şi Valea Vinului s-a mai încercat oprirea sa de către un echipaj de poliţie, însă fără rezultat. Ajuns în localitatea Ardusat, din cauză că a luat-o pe un drum forestier ce era cu gropi, minorul nu a mai putut avansa, sens în care a abandonat autoturismul şi a fugit să se ascundă, pierzându-şi telefonul în aproprierea maşinii. Lângă autoturism a rămas şi a fost găsit doar pasagerul din dreapta, în vârstă de 17 ani, care a reușit să sară din mașină.
După aproximativ patru ore de căutări, într-o staţie de autobuz, nu departe de locul în care a abandonat autoturismul, tânărul a fost găsit de către un echipaj de poliţie care l-a dus la sediu pentru a-l audia. Minorul a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis și conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ