Elev, de opt ani, lovit pe trecerea de pietoni! Șoferul mașinii, de 21 de ani, a fugit!
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați la data de 27 noiembrie a.c., despre faptul că în localitatea Odoreu a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că o persoană, aflându-se la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui minor, de 8 ani, din localitatea Odoreu, care în calitate de pieton era angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, pe care l-a accidentat ușor.
După producerea evenimentului rutier persoana aflată la volan și-a continuat deplasarea, fiind depistată la scurt timp de polițiști, ca fiind un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în dosarul penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.