Electrolux a ”cedat”. Oferta pentru greviști, crescută ușor, dar nu mulțumitor
Conducerea Electrolux Satu Mare a chemat astăzi la negocieri liderii Sindicatului Liber Samus. Întâlnirea a avut loc de la ora 10.00. Potrivit celor declarate – pentru PresaSM – de liderul Sindicatului Liber Samus din Electrolux, Sorin Faur, negocierea ar fi fost mai degrabă o prezentare simplă a unei noi oferte, ușor mărită față de ultima.
”Nu a fost chiar o negociere, căci atunci când am pus întrebări, cei din conducerea ne-au spus că ei doar ne prezintă oferta și să înțelegem și să interpretăm cum vrei noi aceste date. O să prezentăm oferta muncitorilor, mâine dimineață, să vedem ce decizie vor lua oamenii”, a declarat Sorin Faur pentru PresaSM.
Potrivit ofertei celor de la Electrolux, se acordă din 2019 un plus de 5% la salariul de bază, respectiv o majorare de la 150 la 200 de lei a bonusului de prezență, urmând ca din 2020 să se mai realizeze o creștere de 5% la salariul de bază și un bonus de prezență de 200 de lei.
În schimbul acestei oferte, conducerea Electrolux a solicitat ca termenul pentru care se încheie contractul colectiv de muncă să crească de la un an la doi ani.
Liderii sindicali au întrebat ce se întâmplă cu celelalte prevederi din contractul colectiv de muncă, dar cei din conducerea Electrolux ar fi precizat că în aceste momente se discută doar strict pe noua ofertă.