E războiul greilor în PSD. Florin Mulcuțan, replică tăioasă pentru Mircea Govor
E scadandal pe față în Organizația Județeană Satu Mare a PSD. După ce fostul președinte Mircea Govor a transmis o serie de atacuri la adresa lui Florin Mulcuțan, un social-democrat cu state vechi și influență în partid, acesta din urmă nu a rămas dator, iar astăzi a reacționat printr-o postare pe Facebook, cu un mesaj tăios.
Totul a început după ce Mircea Govor a transmis o serie de ironii la adresa lui Florin Mulcuțan, taxându-l pentru că a avut curajul să își spună opinia fără frică în cadrul partidului. Govor l-a numit pe Mulcuțan, într-o emisiune difuzată de Nord Vest TV, drept ”ordonanță sau purtător de valiză”.
”Florin Mulcuțan, care este vicepreședintele Ligii Profesioniste de Box, ar fi bine să rămână la box și să ne lase în pace la partid”, a spus Mircea Govor.
Astăzi, Florin Mulcuțan nu a mai rămas dator, iar după seria de atacuri a reacționat la rândul său.
”Am fost sportiv de performanță. Am practicat boxul. Un sport dur, dar care modelează și formează caractere! Acest sport m-a învățat că niciodată să nu lovesc în adversarul căzut… Vorba unui clasic în viață: Mircea Govor nici nu știi, cât de mic începi să fii!”, a precizat Florin Mulcuțan.
Care arată că are mai mult curaj decât majoritatea social-democraților din județul Satu Mare.
PSD reacționează printr-un comunicat
Organizația Județeană Satu Mare a PSD a reacționat în urma articolului printr intermediul unui comunicat de presă: ”Domnul Florin Mulcuțan nu figurează în evidența noastră ca fiind membru PSD. Drept urmare acțiunile sau declarațiile acestuia nu au nici o legatură cu organizația noastră și sunt făcute din postura unei persoane care nu are calitatea de membru de partid”.