E OFICIAL! Polițiștii nu mai au voie să ascundă radarele
Poliția Rutieră nu mai are voie să ascundă radarele. Camera Deputaților a adoptat modificarea unui proiect de lege, iar oamenii legii vor fi obligați să staționeze în locuri vizibile, iar apartele radar nu pot fi amplasate în mașini care nu poartă însemnele poliției.
Deputații au adoptat propunerea de modificare a legii circulației, care inițal a fost trimisă la Curtea Constituțională. Actul normativ modificat prevede faptul că radarele pot fi utilizate doar dacă sunt vizibile, iar mașinile poartă însemnele instituției.
Cu alte cuvinte, oamenii legii nu vor mai putea sta la „vânătoare” de șoferi, cu mașini nemarcate, ascunse în curbe sau tufișuri.
Decizia deputaților vine după ce modificările au fost adoptate și de către Senat. Camera Deputaților este cameră decizională.
„Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării viteze se utilizează la o distanță maximă de zece metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive,” se arată în textul legii modificate.
Cei care au criticat actualele prevederi, care le permit polițiștilor să utilizeze mașini fără inscripționare, au precizat că oamenii legii nu trebuie să aibă ca activitate „vânătoarea” de șoferi, ci prevenirea accidentelor.
Legea va ajunge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Propunerea inițială solicita și presemnalizarea radarelor
Propunerea inițială de modificare a legii circulației pe drumurile publice viza presemnalizarea radarelor, astfel încât șoferii să știe că sectorul de drum se află sub monitorizare.
Nu toți parlamentarii au agreat forma inițială. Cei mai mulți au precizat faptul că o astfel de măsură ar limita eficiența acțiunilor de combatere a șofatului iresponsabil.
Nici polițiștii nu au privit cu ochi buni modificarea. Ei au explicat, într-o postare pe Facebook, de ce oamenii legii ajung să „stea la pândă” pentru a prinde vitezomanii.
De celaltă parte, deputații și senatorii care au votat pentru proiectul inițal au citat din legislația altor state europene, unde presemnalizarea radarelor este o măsură eficientă, care îi determină pe șoferi să se deplaseze cu viteza legală pe sectoarele de drum considerate periculoase.
Nu doar parlamentarii s-au opus legii inițiale. Curtea Constituțională a fost sesizată de președintele Iohannis, iar magistrații au dat câștig de cauză președinției, motivând că măsura presemnalizării va diminua eficiența acțiunii polițiștilor rutieri.
Am o intrebare pentru conducerea inspectoratului.Mai e in vigoare acea lege care interzice statul la panda pentru a prinde pietoni care traverseaza prin locuri nepermise?Spun aceasta ca in zona pietei Somrs se practica cu mul succes de un echipaj cu doi agenti tinerei,o fasneata si un imberb,dar nu intervin decat asupra pensionarilor si e adevarat nu dau decat avertisment.Eu decat sa trec prin piata somes mai bine traversez ca sa nu fiu atacat de traficanti de tigari.
View Comment