După un chef cu lăutari din Satu Mare, o primărie a pierdut microbuzele școlare în contul datoriei
Primăria ea este executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare care a cântat acum aproape nouă ani la o sărbătoare a localităţii şi căreia nu i-a fost plătit onorariul, pentru plata datoriei fiind scoase acum la licitaţie inclusiv cele două microbuze şcolare din localitate, care deservesc 140 de elevi, informează edupedu.ro
Primarul comunei Suteşti din județul Vâlcea, Alin Dumbravă, a precizat marţi, pentru Agerpres, că datoria iniţială către această trupă de lăutari, de 25.000 de lei, a ajuns în prezent la 520.000 de lei, deoarece au fost prevăzute penalităţi foarte mari în contractul încheiat cu aceşti artişti de către reprezentanţii comunei de la acel moment.
Primarul a anunțat că nu are soluţii pentru a le asigura elevilor din localitate transportul după ce microbuzele vor fi vândute, în situaţia de a merge pe jos la şcoală fiind peste 140 de copii.
“Este o datorie care în momentul de faţă este de 5,2 miliarde de lei vechi către nişte lăutari din Satu Mare care au cântat la Ziua Comunei în 2013. Au fost aduşi pe un contract cu un onorariu de 25.000 de lei, dar care nu a fost achitat la timp de administraţia de la acea vreme, astfel că s-a ajuns la această sumă foarte mare pentru posibilităţile bugetului local. Procesul s-a terminat definitiv în 2019 şi s-au mai făcut de atunci anumite plăţi către această trupă, dar nu avem cum să achităm toată datoria. Am încercat să ajungem la o înţelegere şi să plătim eşalonat, dar au spus că vor toţi banii deodată astfel că executorul a scos la licitaţie bunuri ale primăriei – utilaje şi maşini, între care şi cele două microbuze pe care le avem pentru transportul elevilor din localitate“, a declarat primarul din Suteşti.
SURSA: edupedu.ro
Bine că nu au pus sechestru pe cont, altfel nici salar nu aveau. Poate așa a vrut să se răzbune pe comunitate că nu a fost reales. Bun șantaj.
View CommentTotusi este clar un prejudiciu faptul ca suma de 52.000 s-a transformat in 520.000, asta face obiectul unui abuz in serviciu care trebuie anchetat de organe penale si achitat cu asumarea raspunderii aferenta de catre cei care au incheiat contractul si care au avut putere decizie si nu au actionat in consecinta. Este timpul sa plateasca cei reponsabili si nu copii nevinovati pentru abuzul facut de catre conducerea comunei de la acea vreme. Nu copii au avizat incheierea contractului si asigurarea finantarii, nu copii au refuzat plata serviciilor probabil prestate. Rusine autoritatilor locale si institutiilor abilitate in acest sens (DNA, procuratura, parchet, instanta, etc.)
View CommentNu pot sa cred asa ceva dar de ce trebuie sa sufere copii si cetățenii pentru prostia unor incompetenții? Trăiești in Romania si asta iti ocupa tot timpul, te aștepți la orice in Romania da chiar orice
View Comment