După creșterile salariale, școlile de Poliție, luate cu asalt. Doar șase sătmăreni admiși
Creșterea salariilor din acest an la Poliția Română a crescut interesul tinerilor pentru Școlile de Poliție. Concret, pentru cele 300 de locuri scoase la concurs de Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca s-au înscris 1.380 de candidați. După proba scrisă de verificare a cunoștințelor de limba română și o limbă străină și după redistribuiri, 300 de candidați au fost declarați admiși, între care și șase sătmăreni. Cei mai mulți candidații admiși din zona de nord-vest a României sunt din județele Maramureș (52), Cluj (46), Alba (37), Bihor (28) și Sălaj (23).
Salariile poliţiştilor şi militarilor au crescut de la 1 ianuarie 2019, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, prin care au fost adoptate măsuri ce privesc drepturile bănești ale personalului din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru anul 2019. Astfel, potrivit noilor prevederi, începând cu data 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție s-au majorat cu 25% din diferența dintre nivelul actual și cel prevăzut de lege pentru anul 2022.
Zeci de noi polițiști trimiși la Satu Mare
Un număr de 52 de tineri care au absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și Şcoala de Agenţi de Poliţie ,,Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca au intrat, din noiembrie 2018, în rândurile polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Un număr de 52 de tineri au intrat în rândurile polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aceștia sunt absolvenți ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi ai Şcolii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.
Având în vedere necesitățile instituției raportate la activitatea operativă din zona de competență a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aceștia au fost repartizaţi la formaţiunile de ordine publică, rutieră și acțiuni speciale.
Polițiștii sătmăreni nu mai fac față
Șefii posturilor de poliție comunale din județul Satu Mare se plâng că nu mai reușesc să facă față fenomenului infracțional. Aceștia susțin că printre principalele cauze se numără personalul insuficiet, lipsa camerelor de supraveghere, respectiv hoții voiajori, care vin din alte județe pentru a comite infracțiuni în județul Satu Mare. Astfel încât să li se piardă urma mai ușor.
Creștere substanțială a interesului
Numărul tinerilor care vor să devină agenți sau ofițeri de poliție a explodat, pur și simplu. Potrivit evidențelor Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, dacă în anul 2016 au fost doar 27 de candidați, numărul acestora s-a triplat în acest an, ajungând la 82 de candidați!
Mai mult, numărul locurilor scoase la concurs a crescut cu 150 la Școala de Agenți din Cluj-Napoca, ajungând la 300 în prezent, respectiv cu 1000 de locuri la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, ajungând în prezent la 1300 de locuri.
Mai mult, pentru a facilita accesul tinerilor în Poliție s-a eliminat baremul de înălțime, respectiv sunt două serii de concurs: în ianuarie și august/septembrie.
Chiar nu știu unde ați văzut voi creșterea.
View Commentun agent va avea un salariu aproape de nivelul unui infiermier debutant din ianuarie 2019 iar un ofiter cat un asistent medical debutant!
View Comment