Droguri și arme în vămile din nord-vest! Polițiștii, obligați să folosească pistoalele
Polițiștii de frontieră din județele Satu Mare și Maramureș nu au avut viață ușoară în cursul anului trecut. De exemplu, pe linia nerespectării regimului armelor şi muniţiilor au fost înregistrate 11 dosare penale pentru săvârşirea a 20 infracţiuni, în care au fost implicate opt persoane. Totodată, au fost descoperite şi ridicate 7 arme, majoritatea neletale, și mai multe tipuri de muniție.
În anul 2017 au fost înregistrate opt dosare penale pe linia combaterii traficului cu substanţe interzise pentru comiterea a 15 de infracţiuni pe linia traficului cu substanţe interzise, de către 13 persoane. Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 640 grame cannabis și 1.075 pastile ecstasy.
Cel mai grav este faptul că anul trecut poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighet au folosit armamentul din dotare în 114 de situaţii pentru somarea şi reţinerea persoanelor implicate.