DREPTATE pentru cei neajutorați! Un sătmărean și-a scos soția din casă. Polițiștii l-au evacuat și i-au dat casa femeii

În data de 31 martie 2025, Judecătoria a pronunțat o hotărâre în dosarul privind cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de o sătmăreancă. Acesta a fost emis împotriva soțului femeii, care a fost acuzat de violență fizică și psihologică, conform informațiilor PresaSM.
Evenimentul din data de 17 martie 2025 a fost un punct de cotitură în acest caz, când femeia a ajuns acasă după o perioadă petrecută la fiul său în străinătate. La întoarcere, a găsit poarta de la domiciliul comun închisă cu lacăt, iar soțul a refuzat să o lase să intre, amenințând-o cu moartea.
A fost nevoie de intervenția poliției pentru a permite accesul reclamantei, iar aceasta a fost transportată la o vecină, în condițiile în care bărbatul refuza cu insistență să o primească acasă.
De asemenea, în ciuda unui ordin de protecție emis anterior, individul nu a încetat cu comportamentele sale abuzive.
În fața probelor prezentate, inclusiv interogatoriile celor două părți și al martorului, instanța a considerat că reclamanta se află într-o stare constantă de pericol și i-a acordat protecție, impunând măsuri clare:
- Evacuarea individului din locuința comună.
- Reintegrarea femeii în domiciliul său.
- Obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de reclamantă și interzicerea oricărui contact între aceștia.
De asemenea, instanța a menționat că încălcarea măsurilor impuse va atrage sancțiuni penale, inclusiv închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Acest ordin de protecție este valabil pe o perioadă de 6 luni, oferind astfel victimei o perioadă de siguranță și stabilitate, în așteptarea unei posibile soluționări pe cale judiciară a conflictului familial.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
