DRAMĂ. Sergiu (34 ani), un sportiv sătmărean, a decedat prematur. Odihnă veșnică!
Moartea fulgerătoare a tânărului Sergiu Sabou a îndurerat întreaga comunitatea locală. Fost culturist de performanță, Sergiu a trecut prematur la cele veșnice, la doar 34 de ani, informează jurnaluldesatumare.ro
În această toamnă, Sergiu ar fi împlinit 35 de ani, însă s-a stins din viață în urma unor complicații medicale.
Cu toate că nu mai practica culturismul de performanță de câțiva ani, Sergiu a rămas în amintirea tuturor datorită palmaresului obținut în decursul anilor, în acest domeniu.
În anul 2010, Sergiu era singurul sportiv din județul Satu Mare care a participat la Campionatul Mondial de Culturism „Fitness NAC 2010“ din San Javier-Murcia (Spania), unde s-a clasat pe locul III la categoria Body-building junior open. Apoi, în 2011, Sergiu a obţinut locul I la concursul de juniori Musclemania.
Palmaresul lui Sergiu Sabou mai include participări la următoarele competiții:
- – 2016, WBPF International Championship, Transylvania Coup, locul II;
- – 2015, Tiger Classic Cluj, categoria Men’s Bodybuilding +85 Kg, locul I;
- – 2015, Tiger Classic București, categoria Men’s Bodybuilding +85 Kg, locul VI;
- – 2015, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul IV;
- – 2014, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul II;
- – 2014, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul II;
- – 2013, Fitparádé, categoria Men Bodybuilding 90 Kg;
- – 2013, Tiger Classic, men’s bodybuilding +85 kg, locul II;
- 2012, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul III.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
SURSA: jurnaluldesatumare.ro
Balonul se umfla , dar la un moment dat se sparge.Spuneti si ce fel de substante si-a bagat in el , pt performanta.
View Comment