FOTOGALERIE. Sătmăreancă decedată după ce a căzut într-o fântână, în Botiz
Incident dramatic în această după-amiază în localitatea Botiz din județul Satu Mare. O sătmăreancă în vârstă de circa 70 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână. Pompierii și un echipaj medical au fost chemați în ajutor, dar din păcate, după ce a fost extrasă din fântână, pentru vârstnica sătmăreancă nu s-a mai putut face nimic.
Incident dramatic în comuna Botiz din județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 16.30, atunci când o femeie, în vârstă de circa 70 de ani, în condiții neclare, a căzut într-o fântână. Conform informațiilor PresaSM, alerta a fost dată prin 112, iar la fața locului s-au deplasat echipajul de descarcerare din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare.
Polițiștii fac la această oră cercetări pentru a determina circumstanțele în care s-a produs incidentul și cum anume și-a pierdut viața femeia în vârstă de 70 de ani. Trupul neînsuflețit al femeii va fi depus la Prosectura de la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea efectuării autopsiei pentru determinarea cu exactitate a cauzelor decesului.
Ce spun POMPIERII: ”Detașamentul de pompieri Satu Mare a intervenit astăzi, în jurul orei 16.30, la extragerea unei persoane de sex feminin căzută în fântâna unei gospodării din localitatea Botiz. La fața locului s-a deplasat un echipaj încadrat de 5 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă împreună cu echipajul de Terapie intensivă mobilă. Misiunea pompierilor a fost una dificilă, având în vedere adâncimea (aproximativ 15 metri) și spațiul îngust de coborâre pentru recuperarea victimei. În urma intervenției, persoana căzută, cu vârsta aproximativă de 70 ani, a fost recuperată și predată echipajului medical prezent, care a constatat semne incompatibile cu viața, declarând decesul la fața locului”.