Un bărbat din Carei, trimis în judecată pentru violare de domiciliu, distrugere și amenințare asupra fostei concubine. Instanța a dispus începerea judecății. Potrivit actului de sesizare întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, anchetatorii au reținut că la data de 31 iulie 2023, în jurul orei 10:30, inculpatul ar fi pătruns fără drept în curtea și în locuința fostei sale concubine, situată în municipiul Carei.
Potrivit datelor PresaSM, pentru a intra, acesta ar fi forțat și distrus poarta de acces și ușa locuinței, ambele asigurate prin încuietoare cu cheie. Femeia locuia în acel imobil împreună cu un martor, iar incidentul i-a provocat o stare de teamă și insecuritate.
După acest episod, în perioada 22–29 august 2023, bărbatul ar fi continuat comportamentul agresiv față de femeie. Conform probatoriului administrat, inculpatul ar fi adresat în mod repetat amenințări cu moartea fostei concubine, în diferite împrejurări, ceea ce i-a generat acesteia o stare de anxietate și teamă pentru propria viață. Procurorii au apreciat că aceste fapte au fost săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe fondul unor conflicte apărute după încetarea relației dintre cei doi.
În dosar au fost administrate mai multe probe: declarațiile persoanei vătămate, ale martorilor oculari, procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșe foto, înscrisuri medicale care atestă starea emoțională a victimei, precum și declarațiile inculpatului.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Carei a analizat dosarul sub aspectul legalității sesizării, al administrării probelor și al efectuării actelor de urmărire penală, reținând că au fost respectate toate cerințele procedurale, că rechizitoriul cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, iar instanța este competentă material și teritorial să soluționeze cauza.
Procesul va continua cu judecata pe fond, în cadrul căreia instanța urmează să stabilească vinovăția sau nevinovăția inculpatului și eventualele consecințe juridice ale faptelor reținute în rechizitoriu.
-----------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ