Ca o contrapondere la internaționala și mai timpuria Zi a Îndrăgostiților, adică Valentine’s Day, în ultimii ani am asistat la o tot mai mare popularizare a “Dragobetelor”. E și un prilej bun pentru companii să continue campaniile de marketing începute în februarie până la finalul lunii, sub sloganul mai patriot “De Dragobete, iubim românește!”.

Ziua Îndrăgostiților sau Valentine’s Day a cucerit, grație americanilor, care și ei au importat-o din Marea Britanie, și mai ales datorită companiilor, întreg mapamondul, chiar și țari care își aveau propriile tradiții, legate tot de dragoste și prietenie, pe 14 februarie.

Norocul, mai ales al comercianților, e că la noi, o sărbătoare cu semnificație similară, are loc la final de februarie, așa că campaniile de marketing pot continua nestingherite, dar ceva mai patriotice, îndemnându-i pe români să iubească … nu ca pe 14 februarie, internațional, ci românește, ca de Dragobete.

De unde vine termenul de Dragobete

Ceva discuții sunt inclusiv printre specialiști cu privire la originea cuvântului Dragobete. La baza cuvântul se află, cel mai probabil, termenul de drag, care provine din salva veche, iar la acesta s-ar fi putut adăuga sufixul “bete” folosit în zone din Oltenia, unde este și atestată sărbătoarea, cu sensul de „adunare” sau “mulțime”.

Nu toți sunt de acord cu această interpretare. Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei consideră  că majoritatea denumirilor sub care este cunoscută sărbătoarea  provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume, „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”,  în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone din sudul și sud-estul României ca Dragobete.

Cine este Dragobete

Dacă scuturăm haina etimologiei, vedem că sărbătoarea dragostei preia numele protagonistului principal a unor legende românești. Dragobete e un fel de Eros autohton, un adevărat patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile neaoșe, „tânăr, voinic, frumos și bun”. Deși unii l-au asemănat și cu mai poznașul și dolofanul Cupidon, ca simbolistică, chiar dacă nu și similitudine fizică.

Dragobete este fiul babei Dochia, personaj cheie al mitologiei românești, de aici și asemănarea cu Cupidon, fiul Afroditei. Legenda spune că Dragobete, frumos și nemuritor, se îndrăgostește și se căsătorește fără voia mamei sale, iar din confruntarea dintre soacră și noră ajungem la legenda celor Nouă Babe și a mărțișorului.

Dragobete mai este numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, care aduce iubirea în casă și în suflet.

Ce tradiții sunt de Dragobete

În tradiția populară se crede că de Dragobete toate păsările și animalele își găsesc perechea, e și motivul pentru care sunt interzise sacrificările de animale.

O altă tradiție este zburătoritul. Flăcăii și fetele, îmbrăcați în straie de sărbătoare, mergeau la pădure în căutarea florilor de primăvară. Era un motiv de bucurie, glumă și sărbătoare, mai ales că la întoarcerea spre casă, fetele trebuiau să fugă, urmărite de cei cărora le căzuseră dragi. Dacă băiatul era iute de picior și ajungea din urmă o fată, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!

Tot acum se culege și zăpada zânelor, adică ultima zăpadă din an, folosită, în credința populară, la farmecele din dragoste.

Credința populară mai spune și că de Dragobete nu ai voie să lucrezi cu acul, dar e indicat să faci curat, pentru că asta va aduce spor în casă. De asemenea, bărbații nu trebuie să supere femeile, altfel vor avea ghinion tot anul. Tot pe 24 februarie, femeile erau îndemnate să atingă un bărbat din satul vecin, asta pentru a fi iubărețe întregul an.