Dr. Aurel Lupșa a decedat. A fost șeful Terapiei Intensive de la Spitalul Județean Satu Mare
Dr. Aurel Lupșa, cel care a condus ani la rând secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Satu Mare, a plecat mult prea repede dintre noi.
“O veste tragică, neașteptată. Cel care condus și format ani de-a rândul destinele terapiei intensive sătmărene, dr. Lupșa Aurel, a plecat dintre noi în această seară. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul publicat de colegii de breaslă.
Aurel Lupșa a absolvit Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din municipiul Satu Mare, după care a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Medic primar cu o uriașă experiență medicală, dr. Aurel Lupșa și-a iubit meleagurile natale și a ales să profeseze la Spitalul Județean Satu Mare, acolo unde a format – sub coordonarea sa – generații întregi de profesioniști în Terapie Intensivă.
Dar Aurel Lupșa a fost și un OM în adevăratul sens al cuvântului. Plin de empatie, o persoană cu simțul umorului și dedicat cauzelor umanitare.
”Nu pot să cred! Dr. Lupsa Aurel, Un OM extraordinar, de o bunătate indescriptibilă, un coleg deosebit a plecat dintre noi. Dumnezeu l-a iubit mai mult decât noi… odihnă veșnică și recunostință eternă!”, este mesajul dr. Mircea Muncean.
Redacția PresaSM transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și întregului personal al Secției de Terapie Intensivă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
regrete eterne
View Comment