DOVADĂ. Conducerea Colegiului ”Mihai Eminescu” induce în eroare opinia publică
Conducerea Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare a reacționat față de ultimele articole apărute în mass media online vizavi de faptul că unii profesori au ajuns să depună plângeri penale împotriva unor anumiți elevi, considerați problemă.
Este important de precizat că toate informațiile au fost obținute de către jurnaliștii PresaSM dintr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare. Informații care sunt publice, în baza principiului transparenței actului de justiție. De asemenea, având în vedere gravitatea faptelor, PresaSM.ro a abordat acest subiect strict pe baza probelor și apărărilor formulate în dosar de toate părțile implicate. Să nu fim acuzați de subiectivism.
Astăzi, conducerea Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare a reacționat – într-un cotidian important din județul Satu Mare – precizând, în mod FALS, că ar fi apărut titluri de articole în care s-ar fi specificat că ”profesorii colegiului au dat în judecată elevii”. Într-o încercare lamentabilă de negare/bagatelizare a realității.
Nimic mai greșit! Astfel de titluri NU au apărut. Nimeni nu a spus că profesorii au dat în judecată elevii. Titlul din PresaSM a fost ”Profesorii de la Colegiul Eminescu, plângeri penale împotriva elevilor. Dezastru în unele clase”.
Faptul că unii profesori au depus plângeri penale împotriva unor elevi este tocmai afirmația conducerii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare (pe care în prezent o neagă) în cauza aflată pe rolul Tribunalului Satu Mare.
Prezentăm mai jos dovada, în facsimil!
În concluzie, faptul că unii profesori au depus plângeri penale împotriva elevilor NU este afirmația jurnaliștilor, ci a conducerii unității de învățământ. Considerăm că poziția conducerii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare – exprimată astăzi într-un cotidian județean – este FALSĂ și este, probabil, o încercare de minimalizare a unei realități foarte grave!
Iar faptul că profesorii au ajuns să depună plângeri penale împotriva elevilor ar trebui să constituie un uriaș semnal de alarmă, mai ales că vorbim despre una dintre cele mai importante unități de învățământ din județul Satu Mare. Este – de asemenea – gravă și încercarea de a culpabiliza PresaSM, doar pentru că nu facem parte din corul ”jurnaliștilor cuminți, care prezintă doar realizările mărețe”.