Două sătmărence s-au bătut pentru un bărbat, chiar lângă Poliție
Două tinere din municipiul Satu Mare s-au luat la palme și s-au tras de păr în fața unui bloc al Primăriei Satu Mare, situat pe Aleea Târnavei, din Cartierul Micro 14. În apropierea sediului de poliție rurală Satu Mare.
Un trecător a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, după ce uneia dintre tinere i s-a făcut rău. Aceasta suferă de epilepsie, fiind dusă la Unitatea de Primire Urgență în vederea efectuării de investigații medicale.
Din fericire, tânăra este în afara oricărui pericol. Polițiștii au vizitat-o la Spitalul Județean, aducându-i în vedere că poate să depună plângere dacă consideră de cuviință.
”Se pare că s-ar fi certat două fete din cauza unui bărbat, iar una dintre ele, întrucât suferă de epilepsie, i s-ar fi făcut rău. Au mers colegii la Spital, dar din fericire tânăra este în afara oricărui pericol și i s-a adus la cunoștință că poate să depună plângere, dacă dorește și dacă consideră ca a fost agresată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Satu Mare, Paula Cochera, pentru PresaSM.