Două persoane, suspectate de vot multiplu, în județul Satu Mare. S-au ales cu dosare penale
Două persoane s-au ales cu dosare penale după ce au încercat să voteze de două ori. Un incident a fost înregistrat în localitatea Craidorolț, iar al doilea în localitatea Acâș. În ambele situații polițiștii au deschis dosare penale. Până la această oră, pentru neregulile constatate în timpul procesului electoral la nivelul județului Satu Mare au fost aplicate amenzi în valoare de 5.400 de lei.
În județul Satu Mare, până la ora 20:00, au fost semnalate 22 de incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea, 6 s-au confirmat, 10 nu s-au confirmat, iar alte 6 sunt în curs de verificare.
Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări, luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.
Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.400 de lei.
De la ultima informare, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizate 2 posibile tentative de fraudă, după cum urmează:
- În localitatea Craidorolț, o persoană și-a exercitat dreptul la vot și a încercat ulterior să voteze și la o secție din localitatea Trip.
- Un caz similar s-a petrecut în localitatea Acâș, unde o persoană care votase anterior în localitatea Tășnad, a încercat să voteze și la secția din localitatea Acâș.
În ambele cazuri au fost înregistrate dosare penale privind infracțiunea de tenativă la fraudă de vot.
În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, au fost verificate aproximativ 270 de persoane și 231 de vehicule, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.500 de lei.
Până în acest moment, în județul Satu Mare s-a asigurat, de către structurile MAI, securitatea transportului privind solicitările de vot prin urnă mobilă, pentru aproximativ 2.740 de alegători, dintre care 341 persoane private de libertate și 390 de persoane din unități spitalicești.
În continuare efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice pentru ca procesul de vot să decurgă și să se încheie fără probleme.
Pentru un plus de siguranță au fost constituite și rezerve de intervenție capabile să acționeze în cel mai scurt timp acolo unde situația o va impune.