Două femei au murit, infectate cu COVID-19, la Spitalul Carei! Trei decese într-o săptămână
Reporterii PresaSM au intrat în posesia unei informații certe potrivit căreia la Spitalul Carei au mai decedat două persoane, infectate cu COVID-19. În total, în această săptămână au decedat trei persoane infectate cu COVID.
Tragedia s-a produs în cursul nopții de miercuri spre joi. Este vorba despre două femei, în vârstă de 88 de ani, din Decebal, respectiv în vârstă de 71 de ani, din Micula, potrivit informațiilor PresaSM.
Una dintre paciente a fost transferată recent de la un spital din municipiul Satu Mare, iar cea de-a doua era internată de câteva zile la Spitalul Carei.
Reamintim că tot reporterii PresaSM au aflat încă din data de 25 august 2020 că în județul Satu Mare s-a înregistrat un nou deces. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 77 de ani, din orașul Negrești-Oaș, care a fost internat la spitalul suport din municipiul Carei.
Decesul s-a produs în cursul zilei de luni noaptea. Bărbatul a fost internat pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Carei, dar Prefectura Satu Mare a anunțat DOAR ASTĂZI.
”Persoana decedată, un bărbat în vârstă de 77 de ani, prezenta multiple comorbidități în special pe aparatul cardiovascular și a fost internat la secția ATI a Spitalului Municipal Carei”, este anunțul Prefecturii Satu Mare.
sursa: Instituția Prefectului Satu Mare
Medicii – contactați de PresaSM – trag un semnal de alarmă: ”Cazurile sunt mult mai grave față de perioada aprilie-mai”