Dosar penal pentru un tânăr sătmărean. A furat un câine de rasă
La data de 3 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug au identificat o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din Supur, ar fi sustras un câine de rasă, de pe o stradă din localitatea Socond, cauzând un prejudiciu de 1.000 de lei.
Câinele a fost recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.