Dosar penal pentru tânărul sătmărean beat, care a ”trimis” trei minore la Urgență
Trei minore, în vârstă de 15 ani, (din municipiul Satu Mare, satul Amați și orașul Livada) au ajuns la Unitatea de Primire Urgență după ce au urcat în mașină cu un minor, în vârstă de 16 ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice și, evident, fără permis de conducere. Acesta s-a răsturnat cu autoturismul în șanț, la data de 14.12.2019, în jurul orei 01.30, pe Drumul Județean 194A.
Ce spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare:
În fapt, un tânăr de 16 ani, din localitatea Păulești, conducând un autoturism, pe direcția Satu Mare – Micula, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în șanțul din partea stângă a direcției de mers.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a trei minore, pasagere în autoturism, fiind transportate la spital pentru îngrijire medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.19 mg/l alcool pur în aerul expirat; totodată i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere.