Dosar penal la Carei, la o secție de votare! Vicepreședintele secției, cercetat
O infracțiune la Legea Electorală a fost înregistrată la o secție de votare din municipiul Carei. Conform primelor informații obținute de PresaSM, vicepreședintele unei secții de votare a plecat cu urna mobilă fără să fie însoțit de către un reprezentant militar al Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Atât reprezentanții Biroului Electoral Județean cât și reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare fac verificări. În cauză s-a deschis un dosar penal.
Ce spune Legea: ”Pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării – ștampilă cu mențiunea „VOTAT” și buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne”.
Ce spune Poliția
Au mai fost înregistrate alte 3 semnalări de continuare a propagandei electorale prin intermediul rețelelor de socializare, acestea fiind în curs de verificare și 1 incident privind distrugerea unui afiș electoral, în acest urmând a fi aplicate sancțiuni contravenționale.
Totodată, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului urnei de vot. În municipiul Carei, la o secție de votare, vicepreședinta s-a deplasat cu urna mobilă la două persoane, fără a fi însoțită de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne.
Angajații M.A.I. au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.
O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale în context electoral.
Știre în curs de actualizare…
Cetățenii care din cauza unei boli sau a unei invalidități nu se pot prezenta fizic într-o secție de votare pentru a-și exercita dreptul la vot la alegerile prezidențiale 2024 și alegerile parlamentare 2024 pot cere urna mobilă. Solicitarea pentru urna mobilă trebuie făcută în ziua dinaintea votării, adică în 23 noiembrie, în cazul primului tur al scrutinului, la secția de votare unde persoana respectivă este arondată, conform unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC).