Dosar penal de toată ”frumusețea”. Minoră, de 15 ani, prinsă la volan
Patrula de ordine și siguranță publică a Secției Rurale Tășnad a surprins în data de 09.03.2017, în jurul orei 20:50, pe raza localității Săuca, o minoră de 15 ani din Sanislău, la volanul unui autoturism.
Verificările au relevat faptul că autoturismul i-a fost încredințat spre conducere de catre un tânăr de 22 de ani din comuna Săuca, astfel că în acest moment ambii sunt cercetați în cadrul dosarului penal constituit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se știe ca nu poseda permis de conducere.