Doi tineri din Satu Mare au murit într-un cumplit accident rutier. Este vorba despre un bărbat de 20 de ani şi o tânără de 22 de ani, ambii din județul Satu Mare. Tragicul eveniment s-a produs în localitatea Apoldu de Sus, județul Sibiu, în cursul nopții de miercuri spre joi. Victimele au decedat azi-noapte, dar au fost găsite doar azi după-masă. Mai multe chipaje ale Inspectoratului Județeand e Poliție Sibiu s-au deplasat pe Drumul Național 1, la intrarea în localitatea Apoldu de Sus.
Din câte se pare, șoferul – femeia de 22 de ani, ar fi scăpat de sub control mașina – un autoturism FIAT înmatriculat în Satu Mare – și s-a dat peste cap, oprindu-se în vegetația de pe marginea șoselei.
Potrivit oamenilor legii, cei doi tineri se întorceau de la Tabăra de vară de la Corbu, dedicată studenților și actorilor de teatru
De asemenea, corpurile neînsuflețite au fost găsite în afara mașinii. Fie că au fost aruncate din cauza impactului fie că au încercat să părăsească autovehiculul, să ceară ajutor.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu a informat că nu a fost înregistrat niciun apel în cursul nopţii, atunci când ar fi avut loc accidentul. Abia astăzi, în jurul orei 12.00, un cioban a apelat 112 pentru a anunţa că a observat o maşină răsturnată iar o persoană e decedată.
Autoritățile sibiene anunță oficial că cele două victime au fost identificate, iar familiile lor au fost anunțate abia acum ce s-a întâmplat noaptea trecută. Cei apropiați vor veni din Satu Mare să le ridice trupurile neînsuflețite de la Medicina Legală din Sibiu, informează turnulsfatului.ro
Victimele sunt Alexandra Saška Sotirov și Iosif Ahmed. Alexandra Saška Sotirov este absolventă a Facultății de Teatru și Film din Cluj. Iosif Ahmed a fost cursant al Facultății de Teatru și Film din Târgu Mureș.
Tinerii actori erau pasionați de actorie și lucrau împreună în spectacolul „Galeria Umană Meșterul Manole” a companiei teatrale SPOT.
Ce spune Poliția Satu Mare: ”Prin intermediul dispeceratului I.P.J. Sibiu am fost informați despre producerea unui accident rutier pe raza acestui județ, în care si-au pierdut viața doi tineri din Satu Mare. Astfel, în cursul nopții de 10/11.08. a.c., pe D.N. 1, pe raza localității Apoldu de Sus, o conducătoare auto de 22 de ani din Satu Mare, cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum pe timp de noapte, a pierdut controlul asupra autoturismului și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. Evenimentul s-a soldat cu decesul conducătoarei auto dar și cu decesul unui alt tanăr, de 20 de ani, tot din Satu Mare, pasager în autoturism”.
DUMNEZEU SA LE DEA LINISTEA RAIULUI
View Comment