Doi pompieri sătmăreni sunt lăudați de conducerea IGSU. Implicarea de care aceștia au dat dovată nu a trecut neobservată.
Doi pompieri sătmăreni sunt lăudați de conducerea IGSU. Într-o prezentare, Inspectoratul General reia doar câteva dintre cele mai recente exemple de umanitate de care au dat dovadă aceștia. În vizorul conducerii de la București au intrat plutonier major Olimpiu Moș și plutonier major Czier Tiberiu.
Olimpiu Moș a fost felicitat chiar de către șeful MAI, Carmen Dan.
„Pentru plutonier major OLIMPIU MOȘ umanitatea este cea mai importantă calitate a unei persoane, iar această convingere îl face să lupte cu toate resursele pentru fiecare viață salvată. Deși se afla în timpul său liber, colegul nostru a pătruns într-un apartament incendiat, pentru salvarea unei femei a cărei locuință a fost cuprinsă de flăcări. Fără echipamentul de protecție din dotare, doar cu hainele pe post de “scut”, până la sosirea colegilor săi, plutonier maj. Moș a reușit să scoată femeia din apartamentul mistuit de flăcări și fum. Spiritul civic și curajul subofițerului au fost remarcate și de către ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, care l-a felicitat pe colegul nostru pentru devotamentul său manifestat față de semeni,” se arată într-o informare a IGSU.
În 2017, plutonierul a intrat în canal după o victimă căzută în canal. Totul s-a întâmplat în localitatea Vetiș, iar intervenția a fost una extrem de dificlă durând mai multe ore.
Czier Tiberiu, felicitat pentru că nu a uitat de uniforma de salvator
Și plutonierul major Czier Tiberiu a fost felicitat pentru faptul că niciun moment nu a uitat de uniforma de salvator.
„Plutonier major CZIER TIBERIU din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare se afla în timpul liber atunci când a observat o femeie căzută de pe bicicletă, după ce fusese acroșată de un autoturism. Mânat de dorința de a ajuta, colegul nostru a intervenit rapid și, cu eforturi susținute a reușit să o liniștească pe femeia vizibil speriată. Ulterior, i-a acordat primul ajutor, până la sosirea echipajelor medicale. Mai mult, colegul nostru a delimitat locul producerii incidentului, pentru eliminarea riscului producerii altor accidente în zonă. Situația a fost sub control. Un adevărat înger păzitor care, o dată ajuns acasă, nu renunță la uniforma de salvator,” mai spune IGSU.