Doi polițiști de la trupele speciale din Satu Mare, în elita MuayThai. România obține două medalii de bronz la prima participare
În perioada 21-26 Iunie a avut loc, în premieră în Europa, evenimentul World WBC MuayThai Amazing Festival. Veneția a găzduit 47 de țări, 441 de sportivi, 40 de arbitri, arbitri judecatori si supervizori. România a participat cu un lot de 6 sportivi de MuayThai și 10 arbitri și antrenori. Județul Satu Mare a fost reprezentat de doi arbitrii, printre cei mai buni din România, amândoi polițiști în cadrul Poliției de Frontieră și Poliției Române. Vorbim despre foștii luptători Sergiu Dragoș (Compartiment Sprijin Operativ – Poliția de Frontieră) și Gabriel Mândruț (Serviciul de Acțiuni Speciale – Poliția Satu Mare).
Aceștia au demonstrat că sunt pregătiți să conducă brigăzile de arbitri ale evenimentului și au fost felicitați chiar de către președintele Organizației Mondiale de WBC MuayThai, colonelul Thanapol Bhakdibhumi și de președintele Organizației Mondiale World Boxing Council, Mauricio Sulaiman.
Cei doi reprezentanț ai organizațiilor mondiale au oferit susținere necondiționată pentru a putea recunoaște ramura de sport Muay Thai în România. Haidu Sebastian și Sergiu Cornea, promotorii acestui demers, le mulțumesc tuturor sportivilor, antrenorilor și arbitrilor români care au făcut efortul în deplasarea la acest eveniment excepțional.
Pe plan național, România a început demersurile necesare recunoașterii ramurii de sport Muay Thai încă de la sfârșitul anului 2022. Au fost depuse solicitări către Ministerul Sportului pentru a veni la vizionări. Au fost organizate seminarii pentru arbitri, arbitri judecători și supervizori de MuayThai în luna februarie 2023 la Satu Mare și Cluj-Napoca. De asemenea, s-au organizat competiții demonstrative la Cluj-Napoca și Baia Mare. Datorită acestor evenimente realizate în România, echipa țării noastre a avut șansa de a fi în prima linie în arbitrajul de la World WBC MuayThai Amazing Festival din Italia.
În perioada următoare se vor continua eforturile pentru recunoașterea MuayThai-ului ca și ramura sportivă și mai apoi înființarea Federatiei Române de MuayThai.
”Contam pe deschiderea noii înființate Agenției Naționale pentru Sport, în dialogul spre realizarea obiectivului propus. Până în prezent, reprezentanții/funcționarii/consilierii fostului Minister al Sportului nu au răspuns deloc solicitărilor nostre. România a venit cu 2 medali de bronz de la acest eveniment mondial, chiar dacă a fost prima participare a noastră pe reguli de MuayThai. Contăm pe sprijinul autorităților și iubitorilor de arte marțiale în realizarea Federației Române de MuayThai în cel mai scurt timp posibil. Hai România!”, susțin Haidu Sebastian și Sergiu Cornea.